OCC – Motocicleta eletrică Siemens

Autor: Oraan Mărculescu 13 aug. 2009 Custom & Concept
OCC – Motocicleta eletrică Siemens

După ce au construit o motocicletă ce funcţiona cu E85 şi alta direct cu GPL, iată că cei de la Orange County Choppers par să se transforme în Green County Choppers. Şi asta datorită ultimului model construit, o motocicletă complet electrică realizată la comanda celor de la Siemenes USA.

Vehiculul cu două roţi cu emisii zero foloseşte un motor electric de 27 CP de la Advanced DC şi se pare că are o autonomie de aproape 100 de km după o încărcare de 5 ore. Viteza maximă ajunge totuşi la 160 de km/h, ceea ce o situează printre cele mai rapide motociclete asamblate de cei de la OCC.

Paul Teutul Sr a declarat că momentan nu au de gând să producă în serie motociclete electrice, însă în funcţie de cererea de pe piaţă ar putea să-şi schimbe decizia. Siemenes va lua noua motocicleta şi va pleca într-un tur mondial anul viitor, pentru ca la final să o vândă la o licitaţie iar banii obţinuţi să-i doneze unei cauze caritabile în beneficiul mediului înconjurător.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide